Lungul drum de la eșuatul ou ochi la fragedul mușchi de vită. Cu ambiție și cu Ambition.

Îți spun de la început, sunt o mare gurmandă. Știu că pare greu de crezut, pentru cei care mă știu doar din poze, dar chiar sunt o mare gurmandă! Iubesc mâncarea, iubesc să o văd frumos așezată în farfurie și pe masă, iubesc- mai ales!- să o consum.

Am un adevărat cult al mesei: de la pregătit ceea ce urmează să consumăm, până la felul în care arată farfuria. Chiar dacă nu am mereu timp să fac totul „ca la carte”, de câte ori este posibil transform momentele în care gătesc și pe cele în care mâncăm în momente speciale.

De la plăcerea mâncatului la plăcerea gătitului sunt, totuși, niște pasi. Eu i-am făcut greu și cu multe poticneli.

Începutul

Să ne-nțelegem: și eu am stat pe lângă mama, în bucătărie. Exact: am stat! Doar atât. Se pare că nu mă interesa să fiu atentă la ce face, la cum face și să „fur” din arta ei. Pentru că mama mea era artistă, în bucătărie. Gătea extrem de mult, gătea foarte bine. Borșuri, supe, fripturi, tocănițe, sarmale, ardei umpluți, tochituri, plăcinte și prăjituri, torturi, înghețate: toate erau delicioase de-ți venea să te lingi pe degete. Tata, la rândul lui, își avea și el locul lui în bucătărie, din cănd în când. Mai exact când venea vorba de preparatele din pește: de la borș la saramuri și plachii sofisticate, toate acestea erau zona lui de… expertiză. Normal: era crescut pe malul Dunării, nimeni nu știa să le facă așa cum le făcea el.

De la cartofi arși la sarmale

Cu toate acestea, la 18 ani, când m-am mutat singură, eu puteam să fiu numită mama ouălelor ochi eșuate. Și a cartofilor prajiți-arși. În rezumat, în bucătărie, eram un eșec total. Singurele și, aparent, cele mai simple mâncăruri (cartofi prăjiți și ouă ochi) mie îmi ieșeau jalnic!

Plecasem și eu, ca toată viitoarea-femeie, de la mama de acasă, cu oale și tigăi și craticioare. Dar n-aveam ce să fac eu cu ele, așa că se așeza praful pe ele, prin cămara.

Se spune că foamea e cel mai bun bucătar. Pentru mine chiar așa a fost. După câteva săptămâni în care epuizasem „mâncarea la pachet”, adusă de la mama de acasă, mă săturasem și de brânză cu roșii și mi-era poftă de muream de o mâncare caldă, am sunat-o pe mama și i-am zis să îmi dea și mie două rețete: o ciorbă și-un fel doi. Nici nu conta ce, voiam ceva cald, ceva care să-mi bucure stomacul, sătul de atâtea zile de răcituri.

Nu e de mirare că, la doar o zi distanță, primele feluri de mâncare gătite de mine au fost cu rețetele, scrise la telefon, în fața mea. Sarmale și ciorbă de periăoare. Două aveam. Atât. Nimic altceva! Dar așa de fericită am fost că mi-au ieșit (cel puțin mâncabile), încât, în următoarele 2-3 luni, doar asta am gătit.

N-am să te plimb prin toată povestea mea de bucătăreala, căci este lungă și, pe alocuri, plictisitoare. Cert este că dorința de a începe să gătesc, dorința aceea de a începe să gătesc „pe bune”, a venit peste niște ani. Dorința aceasta a venit după ce am început să călătoresc mult și departe și, în calatorii, mi-am dat seama că una dintre marile mele bucurii era să încerc a manca tot ce era specific zonei unde ajungeam. Era deja un fel de „obiectiv de vacanță” să testez, să savurez, să mă bucur de mâncare.

Întoarsă din călătorii și nostalgică dupa gusturi și după stări, căutam restaurante care să servească acele feluri de mâncare. Uneori le găseam, alteori nu. Uneori le găseam, dar mâncarea respectivă nu avea nicio legatură cu ce era ea „la mama ei”, la ea acasă. Numele era singurul lucru în comun.

Ambiție. Ambition

De aceea am început să mă gândesc serios să gătesc eu tot ce am chef să consum. Ceea ce am și făcut. Cu ambiție și cu ajutor de la Ambition Romania.

În cățiva ani mi-am umplut bucătăria de tot felul de ustensile: de la oale ceramice sau tigăi de inox, până la seturi de tacâmuri, farfurii, boluri, recipiente pentru depozitare, clește pentru întors friptura, tel, accesorii pentru aranjat masa: din toate am adunat, alegând mereu calitatea în locul cantității.

Încet-încet am devenit expertă în a găti tot felul de mâncăruri. Cu toate acestea ani de zile am încercat și nu am reușit să gătesc una dintre preferatele noastre. Carnea de vită!

Pentru mine, care nu poftesc la dulciuri, dar leșin de poftă lângă o friptură aburindă, mai ales lângă una de vită, să nu reușesc să o gătesc bine a fost un eșec greu de suportat.

Gustul unui mușchi de vită mi se pare unul dintre cele mai geniale gusturi. Momentul acela în care simți cum ți se topește în gură, aroma lasată după ce-ai terminat de mestecat, nu se compară cu nimic!

Am încercat, ani de zile, tot felul de variante. Îmi ieșea fie tare ca piatra, fie foarte uscată, fie… scrum de-a dreptul. Am schimbat metoda: dacă nu se lasă pregatită ca la restaurant (cum credeam eu) atunci la fiert cu ea! O fierbeam până nu mai știam de mine. La final ieșea frageda, dar… fără gust! Pentru că pierduse toți nutrițienții, din cauza fierberii exagerate!

Nu m-am lăsat și am început să citesc ca să aflu ce și unde fac greșit.

Ți-am spus doar, secretul este să fii determinat și să ai ambiție! Rezultatul: astăzi îmi iese cea mai fragedă și gustoasă friptură de vită!

Tips and tricks pentru a găti carnea de vită. Bonus o rețetă.

  • Alege acea parte din carne care este potrivită pentru ceea ce vrei sa prepari.
  • Alege vase potrivite, care se încalzesc repede și uniform, vase în care carnea să nu se lipească. Ai tigăi ideale, pentru aceasta friptură, pe magazinul online Dajar.
  • Alege o carne ce provine de la vită crescută pentru consumul cărnii, nu pentru lapte. Din păcate aceasta va fi mai scumpă, dar, crede-mă, rezultatul te va face să nu regreți niciun leu!
  • Scoate carnea din frigider și las-o măcar jumătate de oră afară, înainte să te apuci să o pregătești.

Rețetă: Mușchi de vită, cu crustă de piper, asezonat cu sos de feta și rosii la cuptor.

Ingrediente pentru friptură:

  • mușchi de vită
  • sare grunjoasă
  • piper alb/ negru/roșu
  • ulei de măsline

Ingrediente pentru sos:

  • 150 grame branză feta
  • roșii de diverse tipuri (ai grijă, unele sunt mai acrișoare, altele mai dulci– ele vor da dulceața sosului)
  • usturoi
  • câteva frunze de oregano
  • câteva frunze de busuioc
  • ulei de masline
  • sos de roșii și/sau o lingură de zahăr

După cum ți-am zis, am scos muschiul de vită din frigider și l-am lăsat, jumătate de oră, la temperatura camerei.

Cât a stat el, cuminte, pe farfurie, am pregătit sosul. Am așezat într-o tavă ceramică (din gama Ambition de la Dajar) brânza feta, roșiile, usturoiul, frunzele de oregano și de busuioc. Usturoiul l-am tăiat în secțiune, căci eu l-am pus doar pentru aromă. Tu îl poti pune cum vrei. Am adăugat sos de roșii și puțin ulei de măsline. Sosul de roșii l-am pus pentru că știam că roșiile sunt destul de acrișoare, dar tu poți alege să pui puțin zahăr și să renunți la sos. Sau le poți pune pe ambele, după gust.

După ce am „zvârlit” la cuptor tava cu ceea ce urma să devină sos, m-am întors la carnea ce mă aștepta pe farfurie. Am mângâiat-o cu ulei de măsline și am râsnit piper rosu, negru, verde, peste ea. Pe ambele părți. Am pus sare grunjoasă, cam o lingură. Nu te speria că nu va ieși sărată!!!

Tigaia Ambition (Qualum Basic Stone Edition) era deja pe foc, cu puțin ulei de măsline. Când s-a înfierbântat și „striga” după carne, le-am lasat să se întâlnească. Carnea a poposit, a sfârâit și s-a lăsat întoarsă, din 2 în 2 minute, pe toate părțile. O să vezi că se formează deja o crustă, mai inchisă la culoare, deasupra ei: așa și trebuie! Asta nu înseamna că e arsă! Este esențial să „sigilezi” aroma carnii, de aceea această etapă e foarte importantă.

După aproximativ 8-10 minute am pus vinul și am pus capacul. Dacă ai un capac transparent (ideal) vei vedea cum vinul împreuna cu zeama, pe care și-a lăsat-o carnea, sunt suficiente și NU ai nevoie să adaugi apă! Deloc!

Rezultatul? La noi în casa s-a lăsat cu exclamații de plăcere si cu „Mami, mai e? Mai vreau!„.

sursa:foto personal

Concluzie

Știu că preparatul cărnii de vită e bau-baul multora când intră în bucătărie! Tocmai de aceea am vrut să îți las aici rețeta aceasta, dimpreuna cu câteva trucuri de care, dacă vei ține cont, nu ai cum să dai greș!

Iar dacă aranjezi și masa „ca la carte”, servind acest preparat te vei simți ca la restaurant! Restaurantul de la tine din bucătărie! Toți avem nevoie de așa ceva, măcar din când în când, mai ales acum, când restaurantele sunt închise!

Poftă bună!

***

Pregatit, pozat, povestit pentru SuperBlog.

4 comentarii

  1. Incerc si eu reteta ta si iti spun cum a iesit. Mi-ai amintit de vremea cand faceam si eu oua si cartofi prajiti, care nu imi pareau deloc usor de gatit. Ba chiar erau foarte periculoase din cauza uleiului nebun care sarea cand ma asteptam mai putin. Cred ca doar cand am facut prima data mamaliga m-am simtit mai amenintata😊!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Eu imi amintesc primul piure de cartofi, facut pe la vreo 12 ani, cred…Pe vremea aceea, mama fierbea laptele cu zahar, pentru ca asa ne placea noua, copiilor. Iti imaginezi ce piure a iesit cu unt si cu laptele dulce… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s