Consideratii despre democratie

A fost odata un baietel…

(Instantanee)

Este decembrie 2015. O femeie si un baietel merg, mana-n mana, pe trotuar. Au plecat de la gradinita lui, de pe strada Tabacarilor, se indreapta catre masina parcata ceva mai incolo. El vorbeste non stop, ii povesteste mamei ce fel i-a fost ziua la gradi. Tocmai a implinit patru ani si a avut petrecerea de la gradinita, este incantat, surescitat, fericit. Vede masina parcata, dar mai vede ceva. Ceva care-l face sa amuteasca si sa ramana cu privirea pironita catre locul respectiv. O multime de lumanari asezate pe troturar. Un panou cu o multime de fotografii. Flori. Intreaba ce s-a intamplat, iar mama, cu un nod in gat, ii explica (pe intelesul lui) ce s-a intamplat acolo. Este dificil sa-i explice unui copil de 4 ani ca in tara aceasta se moare ASA, in 153 de secunde. In tara aceasta in care, teoretic, este democratie. Dar isi alege cu grija cuvintele si ii explica. Si, in acest timp, il strange si mai bine de mana pentru ca isi aduce aminte cati parinti nu si-au mai tinut copiii in brate, dupa  #Colectiv.

Februarie 2017. Acelasi copil (de data aceasta are deja 6 ani, inca nu a facut 7) impreuna cu mama lui sunt in Piata Victoriei. In fata Guvernului Romaniei, in locul unde oamenii au iesit in strada pentru a manifesta impotriva guvernului ce vrea sa modifice legea gratierii. Mama i-a explicat (din nou, pe intelesul lui!) ce vor sa faca cei care ne conduc si de ce se protesteaza. Se semneaza petitii online. Piata este plina de parinti cu copii, s-au organizat activitati pentru copii- astfel incat acestia sa nu se plictiseasca.  #Rezist

Mitingul diasporei. Am fost acolo si eu. Fara copil, de data aceasta.

Asadar atunci cand, in luna mai 2019, el merge mana-n mana cu mama lui la vot, pentru referendum, deja stie cam despre ce este vorba. Atat cat poate sa stie si sa inteleaga un copil de aproape 8 ani.

A fost odata o fetita…

(Un nou inceput)

Decembrie 1989. Din dormitorul unui apartament de doua camere se aud soaptele unor adulti. Din camera ei, o fetita aude cum parintii susotesc despre ceva, in mare taina. Prinde cuvinte ca Timisoara, dictatura, Ceausescu. Apoi ii aude cum asculta postul acela de radio caruia ii spuneau Soparlica. Si despre care i se spusese ca NICIODATA sa nu spuna nimanui ca ei il asculta.

Ca atatia alti copii ai vremurilor acelea, crestea intr-o familie in care revolta se tacea, frustrarile se inghiteau nemestecate si se traia cu frica. Frica de sistem. Un sistem in care nu aveai voie sa te exprimi. Nu aveai voie sa deschizi gura. De fapt… nu prea aveai voie nici sa gandesti. Daca indrazneai sa te impotrivesti- plateai. Pret mare.

Romania: democratie sau nu?

Presupun ca ai dedus deja cine e fetita. Da, sunt eu. Presupun ca ai dedus deja si cine e mama baietelului. Yeap, tot eu. Iar intamplarile de mai sus nu sunt povestite degeaba. Ele sunt cele ce vin in sustinerea afirmatiei urmatoare: DA, EXISTA DEMOCRATIE IN ROMANIA!

Este ea, democratia, ceea ce ar trebui sa fie? Asta este alta poveste. Una lunga, pe care nu voi putea sa o dezbat/spun intr-un singur articol.

Toate procesele de democratizare traverseaza diferite faze. Ramane de vazut in ce faza suntem noi. In ce faza este Romania. In orice tara, dupa prabusirea regimului nedemocratic- in drumul catre democratia intreaga si reala- exista o faza de tranzitie spre democratie. Apoi o faza de consolidare a democratiei. Dar ambele fac parte, in esenta, din democratie, din procesul de instaurare a ei.

Romania mea draga…. este (parca) intr-o vesnica tranzitie.

Daca tinem cont de faptul ca democratia inseamna „conducere de catre popor”; daca tinem cont de faptul ca Romania este condusa de cei pe care poporul i-a ales… atunci, well, am putea spune ca suntem in democratie.

Nu-ti convine ce auzi, nu? Hm, banuiam eu! Dar… hai sa vedem. Te-ai dus la vot? Atunci cand ei, cei multi, s-au dus! Tu ai fost??!! Daca nu..nasol! N-ai voie sa te vaiti! Votul tau putea sa faca diferenta, iar daca nu l-ai exprimat… de ce te vaiti acum?!

Suntem o natie de vaicareti. Ne vaitam din orice. Prea des sunt altii de vina. Prea rar ne asumam propriile erori. Propria vina.

Trecut-Viitor

Nu degeaba am vorbit despre un copil. El poate sa fie oricare copil. Nu doar al meu. Si al tau. Al lor. El poate invata ceea ce noi, unii dintre noi, poate ca nu am fost invatati. Sau poate ca am uitat.

Sa invete ca au dreptul sa se exprime. Ca au datoria- chiar!- sa se exprime. Sa isi exprime opiniile, sa isi exprime votul. Sa spuna ce cred, sa lupte pentru ceea ce cred. Cu decenta. Cu argumente.

Copiii invata, cel mai bine, prin exemple. Copiii inteleg multe, mult mai bine decat ar putea sa creada unii. Schimbarea incepe cu ei. Ar putea sa inceapa prin ei.

Il poti invata ce e drept, ce nu drept. Ce e corect, ce nu e corect.

Poti incepe din comunitatea unde traiesti.

Democratia inseamna sanse egale. Au toti sanse egale?

Democratia inseamna ca toti sunt egali in fata legii. Sunt toti egali in fata legii?

Democratia inseamna toleranta. Sexuala, religioasa. Suntem toleranti, oare?

Un fel de concluzie

As putea sa scriu mult si bine despre toate acestea. Dar eu prefer sa iti spun doar atat: da, suntem o tara democrata. Doar ca biata noastra democratie mai are muuult- muuult pana ajunge la maturitate. Da, eu sunt printre naivii care cred ca se va putea sa depasim aceste faze, atat de lungi, de tranzitie.

Daca nu as fi crezut asta… as fi scris acest articol din alta tara, nu din Romania.

Da, eu cred ca …desi inca in tranzitie…in Romania exista democratie.

Pentru ca, asa cum spunea Winston Churchill (1947), „Democratia este cea mai rea forma de guvernare cu exceptia tuturor celorlalte forme care au fost încercate din cand in cand”.

Articol scris pentru SuperBlog 2019. Proba 14. Democrația în România, între vis și realitate