Zilele trecute, primind, la birou, cărțile comandate de la Editura NICULESCU, am avut parte de o reacție care mie mi s-a părut cel puțin ciudată. Tu încă mai citești cărți din astea? Serios? Mai dai atâția bani pe cărți? Și, după ce le citești, ce faci cu ele? În vremurile acestea, când e așa ușor sa citești e-bookuri, tu chiar mai cumperi cărți?!
Și m-a bușit râsul căci, în vara aceasta, eu tocmai i-am schimbat biblioteca copilului pentru că nu îi mai încăpeau cărțile în cea veche. Adică nu numai eu am o biblioteca, plină de cărți, are și copilul nenumărate cărți, care își au locul lor, în propria lui biblioteca. La cei 11 ani ai lui!
Da, știu, de neînțeles pentru unii, nu-i așa?
Nu știu cum e în bula ta, dar în bula mea oamenii citesc mult. În bula mea, oamenii au biblioteci acasă. Adică, pe bune, nu am nici măcar un prieten care să nu dețină o bibliotecă.
Nu știu dacă are legătura cu faptul că fac parte dintre cei care au crescut cu bibliotecă în casă. Mai mult, fiind în segmentul 40+, copilăria mea a fost una în care habar n-aveam ce-i acela internet, programul la tv era doar pentru telejurnal, așadar ce-as fi putut să fac în timpul liber? Simplu: ori alergam și mă jucam cu copiii, în spatele blocului; ori citeam și mă visam, rând pe rând, personaj din cărțile devorate.
Poate așa se explică dragul meu de cărți, dragul meu de citit, dragul meu de a avea o bibliotecă plină de cărți.
Nu pot să-mi imaginez casa mea fără bibliotecă sau fără colțișorul meu amenajat pentru citit. Nu pot să-mi imaginez viața mea fără vizitele prelungi făcute în librarii, înconjurată de cărți, răsfoindu-le, plimbându-mi degetele pe cotoarele lor, cautând un titlul sau un autor interesant.
Nu pot să-mi imaginez serile reci, de toamnă, fără ceaiul meu favorit savurat cu o carte bună în brațe. Așa cum nu pot să îmi imaginez zilele de vară, pe plajă, fără o carte de ficțiune, în a cărei poveste să mă afund.
Da, te-ai prins!
Sunt un cititor clasic.
Pentru mine a tine în mână o carte, a o mirosi, a avea posibilitatea să o răsfoiesc determină un sentiment unic. Am o relație specială cu cărțile în format fizic, un atașament emoțional atât față de cărți cât și față de tot ce înseamnă lectura. Am semne de carte, de toate felurile, magnetice, altele din piele cu broderii personalizate. Am cana mea, din care beau ceaiul, când citesc. Colțul meu, unde e veioza, unde mă ghemuiesc seara, când toată lumea din casă doarme, ca să-mi bag nasul în carte. Sa înlocuiesc toate acestea cu… un e-book? Eu nu!
Așa mamă, așa fiu
Andrei a crescut înconjurat de cărți, văzându-ne pe noi citind, auzindu-ne discutând despre cărțile pe care le citeam.
A mers, împreună cu noi, la târguri de cărți cand nici măcar nu… mergea. Evident că nici nu citea! Serios, primele poze de la un Gaudeamus, cu noi trei, sunt de când Andrei era în cărucior.
Am mers împreună, foarte, foarte des, în librării.
A avut bibliotecă de pe vremea când singurele lui cărți erau cele pentru bebeluși, cărțile senzoriale. Dacă nu ar fi existat cărți tiparite, cum ar fi putut să simtă toate acele cărți? Cum ar fi putut să se distreze cu cărțile stil pop-up, ori cu cele cu sunete, atît de îndrăgite în copilăria mică? Înlocuia un e-book aceste cărți? Sigur nu!
Mai apoi, când a intrat în faza aceea în care avea o mega pasiune pentru lipit abțibilduri, ce ne-am fi făcut dacă nu exista carte tipărită? Cum își dezvoltă un copil tot felul de abilități motrice (da, sunt necesare când potrivești un abțibild într-un contur!) fără aceste cărți?
Apoi a venit vremea cărților cu activități. Dacă ai copil sigur ai auzit de ele!!! De la colorat cu coduri numerice și unit puncte, pană la găsit diferențe între imagini și labirinturi. Cărți care l-au ajutat ca, prin joacă, să învețe tot felul de noțiuni, să devina tot mai curios și mai doritor de informații.
Una dintre cele mai mișto perioade a fost cea în care a început să își citească singur. Bucuria mea, când am văzut cum devorează cărțile, este una greu de descris. Citește mult, nu este lună în care să nu cumpărăm cărti pentru copii, aș putea spune că a ajuns să citească mai mult ca mine.
Se tot spune că generația nouă, tinerii, copiii zilelor noastre nu mai citesc. Eu cred că nu-i așa. Mai mult, fiind mama de școlar de clasa a patra, chiar văd că nu e așa. Copiii aceștia citesc! Ba chiar citesc cărți în format tipărit, nicidecum e-book! Au abonamente la biblioteci, își împrumută cărți, vorbesc despre ele.
Cred că este important și faptul ca, la școală, au o Doamnă Învățătoare care îi încurajează să citească. În fiecare zi au cărți la ei și, în fiecare zi, au un anumit timp alocat cititului. Într-una dintre ore au alocate măcar 15 minute în care CITESC! Își scot cărțile din ghiozdane și citesc. Doamna le-a făcut semne de carte, le-a împărțit tuturor, ca să-și noteze pe ele, și acasă, cât au citit.
Pariul meu este pe cartea tipărită
Cred că este destul de clar că eu sunt și voi rămâne o împătimită a cărților tipărite.
Sigur că, fiind open mind, accept diferențele de opinie, însă eu pariez pe cartea tipărită.
Cu toate acestea pot accepta că al meu fiu, la un moment dat, poate că va prefera sa citească e-book. Pot admite și că eu, cândva, cine știe prin ce întâmplare, voi apela la un audiobook, în locul unei cărți clasice.
Fiecare dintre aceste doua categorii vine cu avantajele și cu dezavantajele ei. Tocmai de aceea eu cred că viitorul va fi împărțit între ambele categorii. Cu siguranța ele vor putea conviețui, în armonie, împreună.
Ceea ce contează cel mai mult este ca oamenii sa citească. Indiferent de formatul de carte pe care aleg să îl citească. Să deschidă o carte, fie ea tradițională, fie ea electronică, și să citească!
Până la urmă, câtă vreme nu trăim scenariul distopic din Fahrenheit 451, și cărțile continuă să existe, în orice formă, noi toți suntem în câștig!
***
SuperBlog 2022. Proba 15. Editura NICULESCU
Povesti de neadormit 
1 comentariu