Spune-mi ce nisip folosești ca să-ți spun ce fel de pisică ești!

Miau! Dă-mi voie sa mă prezint, numele meu este Peticica.

E de-ajuns o privire ca să înțelegi de ce mi-au spus așa, cei care m-au adunat de pe străzi, adică familia mea!

Fie vorba între noi, eu cred ca mi se potrivea și mai bine Prințesica, căci, serios, uită-te puțin la aerul meu, la atitudinea mea, la ochii și la privirea mea și spune și tu: nu sunt eu o prințesă adorabilă??

Bine, fie, eu am acceptat și numele dat de ei, răspund întodeauna la el, mai răspund și la Peti. Și când spun că răspund, asta înseamnă că, de câte ori sunt strigată, ies de unde sunt și spun un miaaaaauuuuu fericit.

Tot ce fac în viața mea pisicească este ridicat la rang de prințeseală, cred am prințeseala în sânge, jur! Sigur am avut vreun părinte dintr-o familie regală, altfel nu-mi explic. Deși… să știi că eu… eu nu mi-am cunoscut părintii reali niciodată.

Când eram mai micuță, abia salvată de pe străzi, credeam ca umana mea este mama mea.

În prima mea zi din această casă, mi-era tare frică. Așa că am stat numai în bibliotecă, deasupra cărților, nu am ieșit de acolo nici măcar o dată. Ei m-au lăsat să mă obișnuiesc cu ei și cu locul, în ritmul meu, iar asta am apreciat foarte tare. Fratele meu uman, stătea întins pe jos, lângă mine, și-mi citea povești. L-am auzit când i-a spus mamei lui „O să îi citesc și eu ei, așa cum îmi citeai tu, când eram mic! Poate asta o să o liniștească și o s-o facă să fie încrezătoare ca să mă lase să o iau în brațe!

Și încrederea mea nu a întârziat să apară!

Acum, la un an și jumătate de când locuiesc cu ei, suntem o adevărată familie! Chiar semănam mult unii cu alții. Serios!

Uite, de exemplu, toți suntem lungi și slabi. Serios, toată lumea care vine în vizita și vede cât mâncam și ce subțirei suntem, exclama Doamne, la voi în casă până și pisica e slabă, oricât ar mânca! Sigur, mie nu-mi place mâncarea lor, dar vreau să miros tot ce au ei în farfurii, doar să miros, nu m-aș atinge de ce mănâncă ei!O Prințesă, ca mine, nu consumă decât propria mâncare. Care, a propos, e delicioasă! Cu mâncarea lor, eventual, mă pot juca. Ca atunci când am ascuns punga cu telemea sub canapeaua din living, iar ei au găsit-o abia spre seara.

Altă asemănare a noastră este că tuturor ne place apa! Serios, îmi place apa! Nu, nu-mi place să intru cu toată blănița mea specială în ea, dar îmi place teribil să mă joc la jetul de apă de la chiuveta din baie. Sau la duș. Sau, când e cada plină și umanul în ea, ador să mă joc cu lăbuța în apa din cadă. Sigur, uneori se poate dovedi că e riscant, ca atunci cand am alunecat peste mama mea umana, în cadă! Noroc că m-a scos repede și nu am pățit nimic!

Toți suntem foarte vorbăreți. Foarte! Mă rog, mie nu mi se pare că aș fi chiar atât de vorbareață, dar toată lumea spune asta despre mine. Eu consider doar că sunt o fire extrem de comunicativă și, de asemenea, extrovertită.

Eu când vreau să miorlăi, miorlăi!

Exact!

Pe toate tonalitățile, cu multe vocale, pot și miau, și miorlau și miaaauuuu și, când nu obțin ceea ce vreau, scot niște miorlaituri plângăcioase cu care, GARANTAT, obțin ce doresc!

Asta și pentru că am învățat ceva, ceva prețios ce doresc să împărtășeșc și cu tine! Uneori, oamenii, chiar dacă te iubesc foarte tare, sunt incapabili sa priceapă, din prima, nevoile tale.

Așa ca eu verbalizez sus și tare și , mai ales, insistent, tot ce îmi doresc.

Întotdeauna!

Am să-ți dau un exemplu ca să înțelegi cât de tare pot insista atunci cand situația o cere!

Eram deja de câteva luni în noua mea familie și ne înțelegeam foarte bine. Cu alte cuvinte ei înțeleseseră deja câteva reguli de bază pentru o conviețuiră fericită. Știi și tu la ce ma refer, ușile se lasă deschise întotdeauna! Cutiile de carton NU se aruncă! Cearceaful sau cuverturile nu se pun pe pat fără sa fiu eu sub ele! Știi ce zic, reguli din acestea pisicești!

Înțeleseseră până și că, deși eu am câteva culcușuri doar ale mele, cel mai bine dorm tot în pat cu unul dintre ei. (Aici a fost destul de greu să îi conving, dar nu imposibil!)

Un singur lucru nu mă mulțumea și, aparent, familia mea nu prea înțelegea asta.

Momentul în care ma duceam la… în locul acela unde și Împăratul merge singur… momentul acela era cel mai greu din viața mea.

Așa Prințesa cum mă vezi, să știi că și eu am nevoie să… ascund comori!

Mai întâi mi-au umplut litieră cu un nisip pentru pisici absolut dubios și enervant. De câte ori intram și îmi începeam săpăturile, un nor de praf se ridica de jur împrejurul meu. Mă deranja îngrozitor, strănutam, mă prăfuiam toată, era un chin să îmi scutur lăbuțele de particulele acelea mici, așa că-mi rămâneau lipite de ele. Trebuia să mă spăl îndelung ca să înlătur tot ce adunam pe lăbuțe. Culmea, deși o făceam, mama mea umana tot bodogănea că e plină casa de nisip. Cine mai înțelege și oamenii ăștia?

După câteva zile, s-a întâmplat dezastrul. Orbită de norul de praf ridicat în timp ce săpam, strănutând ca o disperată, am călcat cu lăbuțele mele delicate în… Exact! În comoara pe care-o îngropam!

Șoc și groaza! Doamne, ce scârbos a fost! Ce teribil de rău m-am simțit! Cum să fie posibil ca eu, o Prințesă, să pățesc așa pocinog! Îți dai seama că m-am simțit atât de umilită încât nici nu am vrut să recunosc ce s-a întamplat.

Am fugit direct în culcușul meu și m-am apucat să-mi curăț lăbuțele. Doar că, în urma mea, de la baie pană la culcuș, desenasem, lăbuța după lăbuța, tot traseul. Ce rușine pentru mine!

În câteva minute am auzit „Ce-ai făcut aici, Peticica!!!??? Nu creeed! Trebuie neapărat să schimbăm nisipul pentru litiera pisicii” și, nici una nici două, m-a ridicat din pătuț și m-a dus la… jetul de apă. După ce că eram umilită de nefericita întâmplare, mi-a făcut și baie la picioare, adică fix, dar fix!, ce nu mi-aș fi dorit deloc! Apa îmi place doar cand vreau eu să mă joc cu ea!

A doua zi, litiera mea era plină de… ceva mov, mare, puternic mirositor. Ceva oribil! M-am și speriat, nu am vrut să intru în ea, nu știam ce-i aia! Miorlăiam, îi strigam că nu suport mirosul ăla intens, că e sinistru ce mi-a pus în litieră, dar, până la urma, nu am avut de ales și am intrat. Pe cuvântul meu de Prințesă că am încercat să mă împrietenesc cu noul meu asternut igienic pentru pisici. Am încercat, deși simțeam cum îmi rănește pernuțele mele rozalii delicate. Am încercat, deși mirosul ăla de lavandă, care cică trebuia sa acopere alte mirosuri (nu spun care, dar știți voi…), îmi dădea fiori.

Pană în ziua în care pernuțele mele au zis stop. Tu nu ne mai rănești pe noi săpând în… chestia asta! Așa că am renunțat să mai îngrop comorile. Și am început să mă vait de câte ori mergeam la baie. Și m-am văitat… și m-am văitat… pana când, în sfârșit!, am auzit ce doream.

Gata, trebuie neapărat să caut așternut igienic pentru pisici, testat și recomandat de Federația Națională Felinologică Română. Așa nu se mai poate!

În acea zi umana mea si-a sunat o prietena, mamă de 7 pisici, cu care a discutat despre ce soluție să aleagă. Am auzit, în timp ce ațipeam, ca prin vis, o discuție despre nisip pisici testat si recomandat, bentonita naturala care ar fi cea mai buna soluție pentru litiera mea, pentru mine!

Ziua în care Prințesimea mea a primit așternutul imperial potrivit

N-am să uit niciodată acea dimineață!

Când m-am trezit, după cozonaceii de rigoare, făcuți pe pătura mămicii mele, am mers împreună spre baie. Ea să se spele pe dinți eu… știți voi de ce.

Si atunci am vazut-o. Atunci am vazut cutia cea noua. Nu-mi puteam lua ochii de la ea și aș fi ramas multă vreme să o miros și să ma frec de ea, dacă nu aveam acea urgență… Știți voi care!

Asadar m-am îndreptat către litiera, am pus prima labuță peste marginea ei și… wow!!! Ce-i asta? Ce covor fermecat și delicat mirositor mi-au întins sub lăbuțe? Doamne, ce senzație! Dacă ar fi fost roșu, m-aș fi crezut la Oscaruri. Dar era alb. Alb… atat de alb încat mai că nu-mi doream să-l folosesc. Doar că… trebuia sa-l folosesc urgent!

În sfârșit un nisip care nu se lipește de labuțe, nu-mi zgarie pernițele!

În sfârșit un nisip care nu ridică nori de praf! 

În sfârșit pot lăsa în urma mea, în litieră, doar bulgări de consistență ultra compactă, așa, ca o prințesă delicată.

În sfârșit nu mai strambă nimeni din nas când intra după mine, în baie.

Crede-mă, aceea se poate spune că a fost prima dimineață din restul vieții mele.

Am fost atat de fericită de noul meu nisip de la Imperial Care White încat imediat mi-am pornit motorașele (Prrrr…prrrr…prrrr…), am făcut niște cozonacei pe cinste și… am mers la somnic.

Iar tu, pisicuță cititoare, mergi să îți convingi familia să îți ia și ție acest nisip.

Folosește tehnica mea și nu uita: niciun mieunat nu este degeaba daca obții ce îți dorești!

Miau, batem labuța?

***

PovesteDeNeadormit pisicească, scrisă pentru SuperBlog2022. Proba 13. Imperial Care

Publicitate

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s