Prințesa Leta și Aventurinul, împreună prin Lumea Pierdută

Ești curajoasă, Prințesa lui tataia! Ești micuța mea prințesa curajoasa! mi-a zis el când am ajuns pe partea cealaltă a apei.

Puntea aceea suspendata mi se legănase sub picioare, știam că nu trebuie să mă uit în jos ca să nu mi se facă rău, așa că aveam privirea ațintită înainte. Către celălalt capăt al podețului lung și instabil. Drept înainte.

Haide, sigur o să pot… îmi spuneam când mai făceam un pas mare peste vreo șipcă lipsă.

Tataie m-a luat de mâna și ne-am continuat drumul către Platoul Lumea Pierdută.

Ce nu știa tataie era că eu strângeam, în mana liberă, talismanul meu norocos.

sursa StoneMania.ro

Mai e mult pana la Lumea Pierdută?
Nu mai e mult, imediat ajungem!
A fost suficient să aud numele ca să știu că va fi o excursie specială. Tataie îmi spusese că e o zonă plină de peșteri, o zonă cu o natură absolut sălbatică.

Un tărâm uitat de lume, prințesa mea, dar tare frumos și magic, cum doar natura poate să fie. Și-o sa vezi că-s multe peșteri acolo, una anume vreau să ți-o arăt, una în care vei vedea ceva ce n-ai mai văzut tu vreodată.
Stăteam cu ochii mari deschiși și sorbeam fiecare imagine, atentă la toate mișcările și sunetele și mirosurile din jur. Îmi imaginam cum acolo animalele vorbesc și eu le voi înțelege limba, cum o să alerg cu căprioarele, cum o să vorbesc cu toate vietățile zonei. Căci, nu-i așa?, țineam în palmă talismanul meu verde, pe care mi-l dăduse tataie când plecasem din curte. Orice era posibil!
Se cheamă Aventurin, Prințesa Leta! Ia-l tu, păstrează-l cu tine, ca să trezească aventurierul din tine și să îți dea puteri nebănuite. Este o piatră semiprețioasă, de fapt e tare prețioasă pentru că-ți dă curaj, noroc și imaginație!

Toate poveștile copilăriei mele erau pline de personaje care aveau puteri speciale și, mare parte dintre ele, își primeau puterile de la un talisman. Prințesa cu talismanul de safir, care auzea păsările și, peste noapte, devenea ea însăși pasăre. De la talisman își lua puterea. Prințesa din Never ending story, cu Aurinul ei. Pana si Arabella avea un inel magic, pe post de talisman.

Ca orice prințesa, iată, acum aveam și eu un talisman!!!

Eram la vârsta la care pendulam între a fi prințesă și a fi un aventurier, care descoperă locuri noi, care explorează lumea.

Cine știe, poate chiar în această expediție voi descoperi ceva. O peșteră, un luminiș, ceva ce n-a mai văzut nimeni pana la mine. Și-i voi da numele meu, da, da, sigur ii voi da numele meu.

Căci orice este posibil când ai în palma un talisman!! Propriul tău talisman. Cristalul meu, cuarțul meu verde, Aventurinul.
Cu gândurile acestea înaintam pe cărare, mână-n mână cu tataie.
Mâna lui a strâns-o puțin pe a mea, în semn de atenționare, când am intrat în prima peștera. Mai văzusem și alte peșteri, dar aceasta… Aceasta avea ceva absolut spectaculos. O sală întreaga plină de cristale, care coborau din tavan, în forme absolut spectaculoase. M-am simțit invadata de lumina, am închis ochii și respirația mi s-a tăiat.
Tataie, aici e palatul de cleștar! Aici nu e o peștera…a fost tot ce-am putut sa rostesc.
Eram fascinata. Așteptam ca, în orice secunda, sa apară, de undeva, din lumina, creaturi magice. Cai înaripați, zâne zălude dănțuind, elfi și spiriduși.

Tataie mi-a spus ca acelea sunt cristale naturale brute, cristale de stânca. Un cuarț transparent, în care timpul a brodat tot felul de forme. Eram martorii unui spectacol regizat de însăși Mama Natura, cel mai talentat meșter.

O simplă întâmplare?

Pe atunci nu știam ce efecte are acest cristal.

Instinctiv țineam cristalul meu în mana stânga, căci îi simțeam energia în palma mea mică.

Între timp am aflat o mulțime de informații.


Se spune ca Aventurinul se numește așa în urma unei întâmplări. Niște meșteri sticlari, din Italia, au aruncat (accidental) piliturile metalice într-o cuvă de sticlă topită. Ce a rezultat, după răcire, a fost asemănător cu un cuarț verde. A ventura înseamnă întâmplator, așadar numele acesta a fost dat aventurinului. Se spune că Aventurinul este benefic în toate domeniile creativității si imaginației. Se spune că sporește prosperitatea și aduce succesul. Este o piatră care dă un sentiment de calm și echilibru și îmbunătățește fericirea.


O alta întâmplare, în alta epocă, în altă țară, a dus la descoperirea unei peșteri, aflată chiar în zona platoului numit Lumea Pierdută. Se numește Peștera Farcu și este peștera de care ți-am povestit eu, mai devreme.

Poate că întâmplările nu sunt chiar întâmplatoare


Au trecut ani mulți, de atunci.

Încă mai am Aventurinul.

De câte ori îmi plimb degetele pe el ii simt energia, ii aud povestea. O poveste despre o fetița, jumătate Prințesa- jumătate Explorator, care a vizitat Platoul carstic Lumea Pierdută. Deși nu mai cred ca ma poate ajuta sa vorbesc cu animalele sau sa zbor împreuna cu păsările, știu ca ma poate ajuta sa îmi fie bine.
A rămas talismanul meu norocos.
Între timp am aflat mai multe, nu doar despre aventurin ci și despre alte cristale.

sursa StoneMania.ro

Am învățat sa le folosesc puterea și proprietățile. Am învățat sa le simt. Am învățat despre puterile lor terapeutice.

Lumea Pierdută este tot acolo, nu a dispărut.

S-a schimbat puțin, pentru că, din păcate, oamenii nu fac întotdeauna bine Naturii. Însă este tot acolo, în Banat și mi-am propus sa o vizitez, împreuna cu fiul meu, anul viitor. Vom ajunge și în Pestera Farcu. Este una dintre puținele peșteri în care poți să vezi acest spectacol al naturii: o încăpere întreagă, plină de cristale. Libelula de cristal fiind atracția cea mai mare.


Palma care va strânge în ea aventurinul va fi, de data aceasta, palma lui. Pentru că este frumos să duci, mai departe, tradiția. Să dai, mai departe, altei generații, ceva din puterea cristalelor.
***

SuperBlog 2022.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s