Înaintez destul de anevoios prin nisipul ud. Totuși, pas după pas, dreptul, stângul, iar dreptul…ma îndrept hotărâtă către marea din fața mea. E o senzație ciudată, ca și cum nu înaintez deloc. Distanța dintre mine și ea rămâne constantă, de parcă cineva stă acolo, la capăt, și-mi derulează plaja sub picioare. Ochii mi s-au obișnuit cu întunericul nopții, iar singura sursă de lumină este o lună mare și rotundă. Pe ea o am ca reper.
Zgomotul de valuri, muzica lor, m-au liniștit și mi-au limpezit gândurile, întotdeauna. Acum am nevoie să-mi limpezesc gândurile, mai mult ca oricând! Poate așa voi reuși să găsesc soluții pentru a ajunge pe tărâmul magic de care tocmai am auzit. Un tărâm populat de oameni care vorbesc limba creativității: blogoreasca. SuperBlogLandia- tărâmul magic de la capătul visului.
Se spune că, pentru a ajunge acolo, trebuie să ai talente și calități pe care eu nu sunt convinsă că le mai am. Să știi să scrii tot felul de texte-mesaje creative, pe care să le arunci în spațiu, spre a fi citite. Altfel nu vei înțelege limba lor, blogoreasca. Ba chiar se spune ca unii au început sa folosească dialecte noi, tiktokeasca și vloguiasca.
Dintr-odată Luna este acoperită de Ceva, iar eu ma gândesc că, poate, va începe să plouă. Căci ce altceva ar putea să acopere Luna, dacă nu norii? Ssst… liniște! Mă opresc. Ce se aude? O muzică învăluie spațiul unde sunt. Inima mi-o ia razna, scap telefonul din mână atunci când, în fața mea, se oprește o creatură ciudată, cu ochii mari și trupul mic, venită -în mod clar- din alta dimensiune!
-Bine ca ai husă la telefon, altfel îl făceai praf!
Nu e ca și cum mi-aș fi înghiți limba, dar nu mai sunt în stare să scot niciun sunet.
-Nu-mi spune că te-ai speriat! Am venit cu gânduri de pace, Pământeano! Sunt trimis din spațiu ca să te ajut să-ți atingi visul: te voi ajuta să ajungi în SuperBlogLandia. Mă numesc SPACER.
-Ce… ce… de unde știai tu ca eu… că mă… că…
-Țțțț….Hello! N-ai auzit ce-am zis? Ți-am zis că vin din spațiu, nu-mi vine să cred că îmi pui așa întrebare! Auzi la ea, de unde știu! Ai citit atâtea cărți, ar trebui să fii conștientă că sunt și inteligențe mult mai evoluate decât voi, Oamenii. Ți-am auzit gândurile, îți știu dorința, am venit să te ajut. E atât de multă vaiacareală in capul tau!!! Vino cu mine, te voi duce undeva, ca să vezi cât ai evoluat și să nu te mai vaiți atât…
Până să apuc să îi răspund ceva, mă ia de mână și mă trezesc într-o sală, în fața unui ecran mare, în timp ce motoarele navei, pe care m-a dus, se pun în mișcare. Pe ecran au început să se deruleze imagini.
Scene
Scena 1. Ne aflam într-o sală de clasă a unui liceu din provincie, în anii 90. O puștoaica slăbănoaga, cu o claie de păr, încarcă un HC. Este ora de informatică.
Scena 2. Aceeași puștoaică,de data asta ceva mai mare, intră într-o sală de laborator a Universității București. Înșirate pe un perete sunt niște Felix-uri. Mari. Imense. Studenții nu au voie să se atingă de ele, așa că stau pe scaunele lor de lemn, incomode, notând ce le spune un profesor.
Scena 3. Domnișoara, fosta puștoaică, este angajată într-o firmă de IT. Învață să instaleze programe pe pc-uri, scrie cod, învață încă. Acasă la ea a răsărit primul PC. Un Pentium 286, pe care își instalează și primul joc. O prostioară de joc, simplu, dar ce bucurie pe ea că se poate juca. Nici gând sa existe în acele vremuri atâtea accesorii pentru Gaming.
Stația numărul 1- BlogLandia- Sala de așteptare
Ajungem într-un fel de sală de așteptare.
-Imediat trecem prin poartă în SuperBlogLandia. Dar acea poartă se va deschide numai după ce vei realiza cât ai evoluat, cât te-a ajutat tehnologia. Când vei înțelege aceste lucruri, când le vei aprecia, atunci gândul tău va deschide poarta. Energia buna a acelui gând de recunoștință, ea va fi cea care va deschide porțile. Noi, eu, Spacer, am facut ce am putut: am adus tehnologia la tine acasă. Restul depinde doar de tine!
Și s-a dat câțiva pași in spate.
Dincolo de un perete mare de sticla văd o femeie. Parcă o știu…stai așa!, sunt eu!!!
-Da, sunt începuturile tale în ale bloging-ului. Mai știi? Mai întâi scriai numai și numai pe PC. Apoi te-ai prins că, majoritar, ideile îți vin în cele mai trăsnite și ciudate locuri. În cele mai dubioase momente. Și, amintește-ți!, ți-ai luat anul acela sabatic, când ai decis sa pleci voluntar și să împărtășești experienta ta și altora. Atunci ai realizat că e bine să investești ceva în echipamente pentru Sport si calatorie
-Da, îmi aduc aminte…
-Ți-ai luat adaptorul acela ca să nu te trezești că rămâi fără telefonul tău, Smart deja! Ți-ai luat rucsacuri, genți. Apoi bicicleta cu care băteai străzile din Costa Rica, ai dotat-o cu un suport telefon, ca să nu te pierzi și să ajungi în jungla. Câte aplicații ai instalat, câte povești ai avut de zis. Dacă nu era cardul pentru a păstra miile de fotografii; apoi, dacă nu aveai atâtea aplicații pentru editare foto, ce făceai? Cum ai mai fi scris tu articole așa de mișto despre experienta asta a ta?
Dincolo de peretele de sticla se face întuneric. Apoi, femeia apare iar. Sta cu un bebeluș în brațe și tastează ceva pe laptop.
Laptopul e luminat de o lampa specială, ca să nu-i deranjeze somnul. Mă recunosc, proaspătă mamă, și-mi aduc bine aminte perioada aceea. O perioadă extrem de prolifică pentru scris. Scriam de oriunde, din parc, de pe bancă, atunci când dormea bebeul în cărucior. Din pat, cu el în brațe. În orice moment liber înșfăcam telefonul sau laptopul și începeam să scriu. Noaptea, când dormea în pătuț, îmi trageam ușor scaunul la birou și… scriam. Ii scriam lui, scriam despre el, scriam pentru mine…
-Ai fi putut să faci asta dacă nu aveai lampa aia? Sau scaunul acesta de gaming! Amintește-ți ce dureri de spate aveai înainte să îl ai și cum ai chiuit de fericire atunci când ai văzut scaunul tău cel nou, mega comod.
Finalul călătoriei- SuperBlogLandia
Prin minte mi se derulează, cu viteză tot mai mare, imaginile proaspăt văzute. După peste 10 ani de bloging îmi dau seama de unde am plecat și unde am ajuns.
Înainte, pentru a găsi o informație, căutam prin nu știu câte cărți. Acum, mă așez la birou, deschid pc-ul sau iau telefonul și „Google-esc” după orice vreau să aflu. Cu infomația la un click distanță și cu tehnologia la îndemâna, totul este mult mai simplu.
Înainte ascultam casete audio la un ditamai walkmanul. Acum, îmi pun căștile wireless pe urechi, las să curgă muzica și… inspirația vine rapid.
Da, prietenul meu din spațiu are dreptate. Sunt SuperBloger și pot sa merg să mă întâlnesc cu ceilalți locuitori ai SuperBlogLandiei.
Mă întorc să-i mulțumesc, dar un zgomot mă oprește să mai spun ceva. Peretele de sticlă dispare și, undeva, în zare, văd creaturile SuperBolgLandiei făcându-mi semne cu mâna. Ma cheamă, iar eu, pas după pas, mă îndrept către ele.
-Multumesc, prietene Spacer! mai apuc sa șoptesc înainte să-l văd cum dispare.
***
Articol scris pentru Spacer, care m-a purtat catre tinutul SuperBlogLandia. SuperBlog 2022.
Povesti de neadormit 