Din Toscana, cu dragoste

În sfârșit, vineri seara! Toată săptămâna am așteptat seara aceasta! Nu, nu pentru că aș ieși undeva, căci… distanțare! 

În sfârșit, am apucat să stau în cada plină cu săruri și spumă, cu mintea golită de năvala de gânduri. Am stat în apă, holbându-mă, preț de vreo 15 minute, la un punct din tavan. Încercând să mă prind dacă e un țanțar ucis în vară și lăsat lipit acolo sau e doar o mică fisură în tavan. Mi-a reușit: să nu îmi pese. Mai exact să nu mă urc să vad ce este el, de fapt. Orice ar fi, ne vom descurca să conviețuim împreună. Sunt sigură!

Am stat în apă până când mi s-a încrețit pielea pe tălpi și pe mâini. Mi le-am studiat, scoțând una dupa alta, unul după altul, când câte o mână, când câte un picior. Le-am privit întrebându-mă dacă așa vor arăta peste 30-40 de ani, chiar și când nu voi sta mult în apă… Apoi am gonit gândul, fluturând mâna in aer, cum aș goni o insectă supărătoare!

Nimic nu e grav, deocamdată. Încrețiturile se „descrețesc” de la sine, în plus, imediat mă voi da cu cremă, din cap până-n picioare.

Urmează răsfățul: Linfa di Vite, cu extract de sevă din viță de vie de la Palazzo Massaini, gama de creme marca Bottega Verde, special create pentru hidratare maximă. Îmi așez cremele la îndemână. Pielea întreagă își primește doza de hidratare.

Întind mâna și iau, de pe raft, apa de toaleta cu aromă de flori de portocal – Neroli. Ce dacă nu plec nicăieri? Mi s-a facut dor de zilele de vară, mi s-a facut dor de mine cea din zilele de vară…

Da, bine… mie mereu mi-e dor de vară!

Îmi dau puțin dupa ureche, puțin la încheietura mâinii… Miros de citrice, miros de verde, miros de lavandă…  Toate se revarsă in încăpere și îmi inundă sufletul.

Același miros care, cândva, într-o vară trecută, niciodată uitată, a oprit timpul în loc.

Un dans al aromelor

Rătăceam prin centrul vechi al orașului Pienza, pe străduțele înguste, străjuite de cladiri vechi. Era cald, dar mă adăpostisem sub o rochie din in, vaporoasă, albă și lungă. Simțeam atingerea ei delicata pe pielea ce încă-mi purta mirosul exotic al florilor de portocal amar. Neroli.

Soarele îmi transformase  pielea într-o nuanță de ciocolată amăruie și părul într-o cascadă aurie irizantă. Mă simțeam frumoasă, mă simțeam radiind.

Ce femeie nu se simte așa când se plimbă prin Toscana, cu pielea răsfațată de creme de corp din ingrediente naturale?

Rătăcind pe străduțe, cu mințile aiurea, sorbind cu nesaț imagine după imagine, m-am trezit într-o piațetă. Oameni, îmbracați în costume specifice zonei, vorbeau și râdeau zgomotos. Deodată, piațeta a fost invadată de acordurile unei piese medievale, iar ei au început să danseze. Am rămas cu ochii mari și mirați, de copil, privindu-i.

Mai întai a fost mirosul. Pe el i l-am simțit mai întai. O aroma intensă, dulce-amaruie, de bergamotă proaspăt culeasă din Regio Callabria, mi-a învăluit simțurile. Miros de mare care lovește țărmul, miros de briză sărată.

Abia apoi i-am simțit mâna ce mi-a cuprins încheietura. Probabil că totul a durat câteva fracțiuni de secundă, dar mie mi s-a părut că timpul și-a oprit ceasurile toate. M-am trezit antrenată în dans, transformată dintr-o simplă turistă spectatoare, într-o dansatoare pasionată. Prinși in Saltarello, ne amestecam cu alții, pierzându-ne printre ei, doar pentru a ne regăsi cu și mai multă bucurie.

Fiecare salt sau pas departe de el mă făcea să îmi fie dor de parfumul lui intens și captivant; fiecare apropiere de el mă făcea să îi simt energia și masculinitatea.

Când dansul s-a încheiat, cu plecăciunea cuvenită, iar eu i-am zâmbit, am observat că în ochii albastru ca de apă (Blu D’acqua) îi strălucea o bucurie molipsitoare.

Două trupuri lungi și încă tinere; unul învăluit în arome de flori de portocal amar, altul în bergamotă dulce-amăruie; stau, unul lângă altul, pe scările unei case vechi. Într-un orașel din inima Toscanei, în locul unde, în 1972, o familie italiana crea magie printr-o gama de produse cosmetice naturale: Bottega Verde. Într-un amestec de parfumuri și de simțuri, cei doi opresc, pentru o seară, timpul în loc.

Magia există. Uneori o găsești mai aproape decât poți să crezi. Într-o aromă de parfum, într-un dans, în atingerea unei mâini. Sau… poate… chiar în râsul cuiva cu care ai împărțit o seară, în Toscana.

***

SuperBlog 2020. Proba 14. Aroma unei amintiri unice Bottega Verde

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s