Viata pe slow motion: Melinis.

Imi lipesc nasul de fereastra din bucatarie. Urmaresc stropii de ploaie, care curg intr-un dans dezordonat, siruri-siruri, pe geam. In strada, oameni sub umbrele mari trec grabiti catre cine stie unde… Mereu m-am intrebat de ce oamenii nu inceteaza sa se grabeasca? Imi place sa ma uit la ei, din linistea casei, din spatele ferestrei mele, protejata de ploaie, departe de viata aceasta, care este atat de „pe repede inainte”. Imi place sa-mi imaginez scenele pe slow motion. O dimineata de toamna pe slow motion. O toamna intreaga pe slow motion.

La o intindere de mana distanta este borcanul meu cu dulce, delicatesa unei dimineti ploioase de toamna. Il iau si, inca atenta la cei ce misuna pe strada, scufund lingurita in el. O umplu, ma uit la ea, apoi ma uit la mana care o tine. Privesc, cu mirare, cum mana cu lingurita face un mic arc de cerc incheiat in gura pofticioasa. Niste visine grasune, pline de miere imi poposesc pe limba, iar ea le misca in sus si in jos, cand in dreapta, cand in stanga, fara sa vrea sa le lase sa plece. Un gust nou, dar parca stiut dinainte, care imi invadeaza toata fiinta. Gustul acesta, ce drag imi este!

Un gust de demult, totusi atat de nou

Un gust care ma face sa-mi amintesc vacantele copilariei, vacantele acelea in care ma trezeam, cu noaptea in cap, doar ca sa ma urc in visinii bunicilor. Cand, dupa ce-mi umpleam burta cu fructele dulci acrisoare, imi umpleam si tricoul, transformandu-l intr-un culcus cald si primitor pentru visinele surplus.

Gustul acesta de Melinis de visine, are darul madlenelor proustiene, ma trimite inapoi in copilarie.

• 

• 

Si cum sa nu ma trimita cu mintea si sufletul intr-acolo, cand Melinis este produs de oameni cu drag de natura, cum erau oamenii de pe unde imi petreceam eu vacantele copilariei?

Melinis nu e miere, nu e nici dulceata. Este o delicatesa din ingrediente naturale, fructe proaspete si curate scufundate in miere.

Creat pe Valea Niscovului, departe de nebunia oraselor si de poluare, Melinis este o noutate minunata pentru iubitorii de miere, pentru iubitorii de fructe. Un amestec de fructe crude scufundate in miere, care vine dintr-un loc ce pastreaza traditiile. Un loc unde oamenii traiesc alaturi de natura si o respecta, iar ea le intoarce darurile ei, in semn de multumire.

Cu siguranta de aceea imi aminteste de alta vale, a altui rau: locul unde era satul bunicilor mei.

Locul unde viata era cu adevarat pe slow motion, locul unde oamenii se bucurau de lucrurile simple, radeau mai des si se vaitau mai rar.

Locul in care exista bucuria familiei adunate impreuna in jurul mesei, o masa pregatita numai cu produse din gradina proprie.

Intr-un sat uitat de lume, printre creste muntoase, era cea mai frumoasa lume a mea. Bunicii aveau livezi de pruni si ma luau cu ei la cules: o copila cu o galetusa rosie in mana. Aveau peri altoiti cu piersici, care nasteau niste fructe fantastice si te faceau sa nu mai vrei sa te opresti din mancat. Aveau nucul din spatele casei, de care-mi agatase tata un leagan construit dintr-o bucata de lemn si doua sfori. Si mai era iarba, iarba in care stateam intinsa, privind norii pufosi, pe care mi-i imaginam valatuci de vata de zahar.

Cred ca toti avem nevoie de acest refugiu, in care sa intram cand viata nu mai este chiar blanda cu noi. Copilaria. In fond, oricat ni s-ar schimba vietile, orice rol am avea in prezent, in sinea noastra ramanem copii… Cu drag de natura, cu dor de vremurile in care timpul curgea mai cuminte.

Un cuvant nou, pentru o experienta noua!

Cand descopar ca exista si azi locuri unde oamenii aleg sa traiasca asa, cu drag de natura, cu grija de ea si „in tihna”, eu ma bucur. Departe de lumea dezlantuita, cineva a creat acest gust. Gustul copilariei mele, doar ca mult mult mai fin si mai special. Miere si visine, imbinate intr-o simbioza perfecta. Gustul care ma duce cu gandul la verile copilariei.

Si nu s-a oprit aici. A creat alte si alte amestecuri, amestecuri de miere cu fructe, in care fructele isi pastreaza proprietatile.

• 

• 

• 

Si a mai facut ceva. Si-a trimis creatiile in lume, sa fie ele mesageri ai modului slow food. Sa le aminteasca ele, oamenilor, ca e bine sa mai ia si o pauza de la graba lor permanenta.

Uite, stii cum cred eu ca a facut? A asezat pe o masa, intr-un (initial) micut atelier, borcanele cu miere. Alaturi de ele a asezat cosurile cu fructe. Si, in timp ce se gandea cum sa faca si ce sa faca el cu aceste minunate daruri ale naturii, a inceput sa zambeasca. Pentru ca sigur si in el se trezise copilul, asa ca a inceput sa isi imagineze cum…

… cum fructele discuta aprins despre care ar fi mai bun, mai frumos, mai gustos; despre care dintre ele sa invite la dans mierea si apoi, printr-un dans ametitor de frumos, sa se amestece cu ea ca sa dea nastere unei explozii de gusturi.

Fiecare-si etala calitatile, fiecare incerca sa convinga: Gutuia, parfumata si inconfundabila- asa numita mar de aur; para zemoasa si aromata- supranumita darul zeilor; catina aurie- marea regina a imunitatii; visinele dulci acrisoare, mandre de frumusetea lor rosie sangerie; zmeura si murele aromate si delicate… toate isi disputau intaietatea la dans.

Cand disputa era in toi, a venit trandafirul. Trandafirul cultivat chiar acolo, pe valea Niscovului. Trandafirul, creat de zeita florilor, Chloris, din trupul unei nimfe… Delicat si suav, a aparut plutind diafan, printre fructele din jur, si a declarat ca el este cel mai potrivit sa se amestece cu mierea.

• 

• 

Si atunci, creatorul Melinis, a spus:

-Nu este nevoie sa aleg, nu este nevoie sa va certati intre voi! Fiecare dintre voi este special si fiecare va avea parte de dansul cu mierea.

Apoi a creat ringul de dans: un atelier de productie. A luat catina si mierea de salcam, a avut grija sa le lase o temperatura sub 35 grade, pentru a nu le distruge calitatile. Si, cand s-au amestecat in dans, le-a asezat intr-un borcan si le-a spus:

-Tu esti Melinis de catina.

• 

• 

Unul dupa altul, borcan dupa borcan, au aparut aceste deliciosenii. Miere si fructe, nerafinate industrial. Melinis, o noutate, un cuvant nou, pentru o experienta noua.

Revenirea

Ma adun din visare si ma uit -iarasi- pe geam. Ploaia nu s-a oprit. Mai iau o lingurita… si, deodata, imi dau seama ca spiritul ludic al copilariei e mai viu si ma face sa zambesc. Si atunci devin regizorul, din umbra, al acestui spectacol din strada.

Intind degetul, prin geam, catre oameni. Ii opresc, ii mut si ii asez altfel. Le desenez zambete pe chipuri si le pun lumina in ochi. Sterg, cu o radiera imensa, cenusiul strazii pe care are loc actiunea si il inlocuiesc cu o pajiste verde. Intind o masa mare si ii las sa guste Melinis. De pere, de gutui, de visine, de…

Memoria gustativă este legata de memoria afectiva, asa ca sigur o sa trezesc in ei ceva amintiri. Sigur o sa ii determin sa se grabeasca mai putin, sa respire mai adanc, sa zambeasca mai intreg…

Pana la urma… toti suntem in cautarea timpului pierdut. Melinis ti-l aduce inapoi, prin aromele cu care te imbratiseaza. Te face sa iti doresti sa incetinesti timpul, sa opresti clipa. Te face sa doresti sa (re)inveti sa traiesti, nu doar sa supravietuiesti!

***

Scris cu drag si cu gandul la gusturile copilariei, pentru SuperBlog si Melinis.

Publicitate