Cand somnul nu ti-e somn, nici ziua nu ti-e zi buna.

O noapte

Ma trezesc si bajbai dupa sticla de apa. Nelipsita mea prietena, de langa pat. Beau o tona si apoi incerc sa adorm la loc. Daca as putea sa respir… ce bine-ar fi! Ma ridic. Verific caloriferele. Sunt inchise, e ok. Ma indrept, bajbaind, catre umidificator si-i dau drumul. Ma enerveaza bazaitul lui si imi ingreuneaza adormirea, dar rezist eroic. Daca vreau sa respir altceva decat uscaciunea asta de aer, va trebui sa accept bazaitul. Cand sunt gata sa adorm la loc, isi face efectul apa. Evident ca acum voi face poteca la baie.

Incep sa ma enervez. Nu e bine. Cand ma enervez nu mai pot sa adorm.

Ma duc la bucatarie: aici geamul sta deschis. In permanenta. Da stiu, arunc banii pe geam, dar daca nu il las macar pe el deschis, temperatura din casa ajunge la 27 grade. Blocul asta e praf– imi trece prin cap in timp ce imi oxigenez creierul stand la fereastra.

Imi amintesc ca avem sedinta de bloc azi si-mi jur sa abordez cu ei subiectul unui audit energetic al cladirii. Caci sigur blocul nostru sta prost la performanta energetica, trebuie sa gasim niste solutii! Eu nu mai am chef de nopti chinuite.

Respir, respir, respir… In sfarsit simt ca m-a lasat si durerea de cap. Cred ca as putea sa adorm la loc.

Da, as putea! Asta daca nu mi-as auzi propriul copil sforaind ca un tractor. Merg sa pornesc si la el umidificatorul. Gata, inapoi in pat. Cand Mos Ene e la un pas sa ma cuprinda iar in brate, alarma telefonului ma anunta ca e timpul sa incep o noua zi.

Cat de bine iti poti incepe ziua dupa o astfel de noapte?

Sa fie aceasta normalitatea traitului la bloc?

Sedinta de bloc. Indecizii.

Mare sedinta, mare! La mine-n bloc! Si, ca de obicei, intrebarea care sta pe buzele tuturor este Cand ne reabiliteaza, dom’le, astia blocul?

Vecina de la 9 are probleme cu terasa, a zis ca-i plin de igrasie tavanul din dormitor. A dezvoltat si-o forma de astm de la asta. Nea Pandele, de la 3, se plange ca la el e frig, ca-s caloriferele reci bocna. Eu ma crucesc: la mine ard. Duduie. E drept, el e pe alta coloana. Domnul Pascu de la 1 se vaita ca nu se inchide usa la ghena si ca de aia e frig pe scara. Ca platim degeaba si ca prostii caldura, doar ca sa o pierdem pe geam!

Toti au dreptate. Toti au probleme, unii mai mici, unii mai mari. Unii au dezvoltat probleme de sanatate. Si absolut toti ajungem sa avem probleme cu nervii, pentru ca traim intr-un bloc cu performanta energetica scazuta, iar asta ne afecteaza viata.

Asa ca ne apucam de cautat solutii.

Finalul fericit. Decizia

Un certificat energetic este cel care arata performanta energetica a cladirii.

Se tot vorbeste despre reabilitarea cladirilor, toata lumea doreste blocuri reabilitate, dar prea putini tin cont de felul in care se realizeaza acest lucru. Caci reabilitarea se face abia dupa o buna intelegere a modului in care functioneaza acea cladire/bloc, niciodata altfel! Cum functioneaza din toate punctele de vedere. Este necesar sa se observe si instalatiile (de multe ori vechi), cum arata terasa, placa de la subsol, subsolul intreg. Nu, reabilitare nu inseamna doar ca schimbi tamplaria, pui polistirenul, dai cu putina culoare pe zid si-i gata! Reabilitarea se face doar in urma unui audit energetic.

Abia dupa ce vine auditorul energetic si apare raportul de audit, poti afla clasa energetica a cladirii si primesti solutii personalizate de optimizare.

Pentru ca toti ne dorim un climat confortabil si placut. Indiferent de sezon. Indiferent de etaj. E normal sa fie asa. Fie ca vorbim de partea legata de umezeala si temperatura (confort higrotermic), fie ca vorbim de partea acustica ori de cea legata de luminozitate, fie ca vorbim de confort respirator, toate sunt importante in mentinerea unei stari de bine.

La mine-n bloc s-a ajuns la o concluzie. Ca niciodata, de data aceasta nu s-a lasat cu certuri si cu scandal, caci utilitatea unui audit energetic am inteles-o toti.

E noapte iar. Bazaitul umidificatorului parca este mai usor de suportat acum, cand stiu ca am luat o decizie corecta.

***

Articol scris pentru SuperBlog 2019. Proba 18

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s